Think Differently & Act Differently

MODULUL 1

Pregătirea modulului

Aranjați sala astfel încât cursanții să poată lucra în echipe de 2-5 membri ;
Pregătiți resursele: laptop, videoproiector conectat la Internet, PPT-ul cu informațiile

Înainte de începerea Secvenței 1 trainerul va verifica impactul activităților de la Atelierul 1 asupra cursanților folosind metoda de mai jos.

Astăzi veți deveni.... Investigatori vizuali!
Primul pas: Creați un colaj pentru a reprezenta ceea ce am învățat și experimentat în atelierul anterior.
Al doilea pas: Fiecare grup va prezenta activitatea unui alt grup încercând să ghicească semnificația diferitelor imagini colectate în colaj!

Secvența 1.
Schimbările climatice

Obiectiv: conștientizarea cursanților cu privire la impactul activităților umane asupra climei terestre.

Context

Încălzirea globală este un fenomen apărut după Revoluția industrială ca urmare a creșterii emisiilor cu efect de seră în atmosferă. Pentru că cererea de produse manufacturate a crescut continuu consumând tot mai multe resurse naturale, iar spațiile construite s-au extins în detrimentul celor ocupate de păduri nivelurile de poluanți din atmosferă au ajuns, în doar 200 sute de ani, la cote mai mari decât în toată evoluția anterioară a omului.

Schimbările climatice afectează toate regiunile lumii. Ele reprezintă o amenințare foarte gravă, iar consecințele lor ne afectează multe aspecte ale vieții. Calotele glaciare se topesc, iar nivelul mărilor și oceanelor este în creștere. În unele regiuni, fenomenele meteorologice și precipitațiile extreme sunt tot mai frecvente, în timp ce altele se confruntă cu valuri de căldură și secetă extreme. Trebuie să acționăm acum, sau aceste efecte nu vor face decât să se agraveze.

Trainerul va proiecta filmul care are ca temă schimbările climatice. Pot fi folosite subtitrările în limba națională.

După vizionare filmului de către cursanți va fi proiectată harta de mai jos iar trainerul va insista asupra anomaliilor de temperatură și a impactului asupra vieții și oamenilor. Informațiile suplimentare cu privire la acest impact pot fi obținute accesând link-ul de mai jos 🡪

https://climate.ec.europa.eu/climate-change/consequences-climate-change_ro#amenin%C8%9B%C4%83ri-sociale

Sursa: Institutul Goddard pentru Studii Spațiale al NASA

Această hartă arată anomaliile temperaturii globale pentru iunie 2023, potrivit analizei GISTEMP realizată de Institutul Goddard pentru Studii Spațiale al NASA. Anomaliile de temperatură reflectă modul în care iunie 2023 comparativ cu temperatura medie din iunie 1951-1980.

Activitate online pentru acasă

Accesează linkul de mai jos, vizionează filmul și scrie pe blog ce sentimente te încearcă.

Secvența 2.
Economia liniară versus economia circulară

Obiectiv: înțelegerea diferențelor, a punctelor forte și a punctelor slabe ale celor 2 tipuri de economii: liniară și circulară.

Context

❖ Economia liniară

De la revoluția industrială și pană acum s-a acționat pe baza economiei liniare care presupune extracția resurselor – producerea bunurilor – folosirea produselor – aruncarea la depozitul de deșeuri. Odată cu aruncarea produsul care ajunge la sfârșitul ciclului de viață. Acesta sistem se aplică în toate domeniile chiar și în prezent.

Majoritatea industriilor s-au bazat și încă se mai bazează pe mână de lucru ieftină, consum mare de energie, apă, resurse naturale exploatate de cele mai multe ori în exces. Astfel au rezultat milioane de tone de deșeuri și se pare ca doar unele pot fi reciclabile.

Consecințele economiei liniare sunt:

  • Supraproducție = multe deșeuri rezultate în urma din procesul de producție, produse care rămân nevândute, consum mare de energie, materii prime și apă.
  • Cicluri de viață reduse = produse realizate pentru trend, generație nefiind gândite sa fie reutilizabile.
  • Acumularea deșeurilor (produse și ambalaje), cele mai multe greu degradabile. Proiectarea ambalajelor și produselor nu a fost făcută în scop de reciclare ci doar în scop consumerist.
  • Epuizarea și supraexploatarea resurselor naturale.

Știai că ...

În prezent folosim resursele pentru 1,6 planete. Dacă vom continua cu acest ritm de exploatare a resurselor vom ajunge în 2050 să avem nevoie de resursele a trei planete.

❖ Economia Circulară

"Economia circulară este o alegere obligatorie pentru o lume durabilă"

Olga Algayerova, secretar executiv al CEE-ONU

Economia circulară este un model economic care își propune să mențină resursele în folosință cât mai mult timp posibil, să maximizeze valoarea extrasă din acestea și să minimizeze deșeurile și impactul asupra mediului.

Ca și concept, economia circulară este suficient de simplă pentru a fi explicată. Circularitatea este modul în care funcționează lumea naturală, nimic nu se pierde: apa circulă între toate geosferele Pământului, copacii prăbușiți în pădure sunt descompuși de diverse organisme devenind nutrienți pentru alte plante.  

Într-o economie circulară, accentul se pune pe proiectarea de produse și sisteme care acordă prioritate eficienței resurselor, durabilității, reparabilității și reciclabilității. Aceasta promovează un sistem în buclă închisă în care materialele și produsele circulă în cadrul economiei, fie într-o buclă biologică, fie într-o buclă tehnică, fără a-și pierde valoarea.

Fundația Ellen MacArthur, care promovează circularitatea, consideră că economia circulară poate fi rezumată la 3 principii: eliminarea deșeurilor și a poluării; păstrarea materialelor și produselor în uz; regenerarea sistemelor naturale

Economia circulară este o abordare interesantă și inspirată pentru a crea o nouă economie, un nou mod de a produce, consuma și utiliza produse. Acest tip de economie își propune să creeze un sistem fără deșeuri, care să mențină resursele într-un circuit continuu între producători și utilizatori. Scopul este de crea un sistem cu impact redus asupra mediului în contextul unei activități economice ridicate.

Raportul privind decalajul de circularitate prezentat la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial din 2019 de la Davos a estimat că doar 9% din economia globală este circulară. Acest lucru nu este suficient. În mod clar, trebuie făcuți pași rapizi pentru a crește acest procent. Dar suntem abia la început și avem un drum lung în fața noastră.

Trecerea la economia circulară naște și incertitudini deoarece nu putem ști dinainte ce va funcționa și ce nu. Trebuie să încercăm diferite soluții și să extindem ceea ce funcționează, este nevoie de inovare. Dar inovația nu înseamnă doar cercetare științifică și noi tehnologii strălucitoare: modurile în care le folosim, modurile în care stabilim regulile jocului și modurile în care creăm stimulentele potrivite contează mult mai mult.

"Ne aflăm în mijlocul unei a patra revoluții industriale, care schimbă societățile și economiile în moduri pe care nu ni le-am imaginat până acum. Prin urmare, ceea ce avem nevoie este să permitem experimentarea – cu tehnologii, politici, aranjamente de guvernanță și idei de afaceri".

Olga Algayerova, secretar executiv al CEE-ONU

O economie circulară are stimulentele și mijloacele necesare pentru a utiliza resursele existente într-un mod eficient și durabil – bazându-se pe surse regenerabile de energie, extrăgând mai multă valoare din deșeuri, minimizând risipa alimentară și sporind calitatea vieții pentru toate segmentele societății. Această tranziție prezintă oportunități extraordinare care se vor transpune în dezvoltarea de noi sectoare economice și noi locuri de muncă. Acest lucru se întâmplă deja: economia colaborativă aflată în creștere rapidă este un exemplu al modului în care putem nu numai să utilizăm resursele mai eficient, ci și să le facem din ce în ce mai accesibile.

Lucrurile se complică atunci când dorești să aplici circularitatea la nivel de companii, industrii, economii naționale sau la nivel de indivizi. Este nevoie de o regândire a modului de a cumpăra și de a consuma.

Când vorbim despre economia circulară, ne gândim adesea la gestionarea și reciclarea deșeurilor; deșeuri alimentare, materiale plastice de unică folosință, ambalaje și paie. Dar economia circulară nu este doar o problemă legată de deșeuri; O economie circulară este în mare măsură o economie durabilă.

Ar trebui să ne gândim, de asemenea, la energia regenerabilă, gestionarea apei, responsabilitatea socială, proiectarea pentru longevitate, modernizarea și dezasamblarea. Ar trebui să implicăm forța de muncă și comunitățile noastre în ciclurile noastre economice. AI este aici pentru a vă ajuta.

Avocatul Diavolului
-metodă nonformală -

Tema

Economia liniară versus economia circulară

Situația

Metoda este recomandată pentru confruntarea argumentelor pro-contra în alegerea tipului de economie:

  1. caracteristicile economiei lineare
  2. caracteristicile economiei circulare

Scopul

Metoda va provoca cursanții să identifice argumentele pro și contra fiecărui tip de economie, făcând apel la gândirea critică.

Descrierea

Grupul va fi împărțit în două tabere:

  1. grupul adulților va colecta argumente pro pentru fiecare tip de economie
  2. grupul tinerilor va colecta contraargumente

Coordonatorul va realiza pe flipchart/tablă un tabel cu 2 coloane: argumente/ contraargumente. Apoi grupul le va discuta, analiza, critica împreună. Eventual pot fi elaborate și soluții.

Numărul recomandat de participanți

10 familii

Locul ideal

spațiu închis

Timpul necesar

cca 30 minute: 10 minute pentru identificarea argumentelor pro și contra, 20 de minute pentru analiza și critica argumentelor.

Echipamentul necesar

coli de hârtie, pix, flipchart (tablă), carioca

Aspectele evaluării

Evaluarea constă în formarea criticilor, discuții în grup. În acest caz, gândirea constructivă și atitudinea orientată spre scop au un rol foarte important și este indispensabil să rămână între limitele realității.

Competențele dezvoltate

  • comunicare
  • spirit de inițiativă
  • colaborare
  • asertivitate
  • abilități de prezentare
  • creativitate
  • ascultare activă
  • gândire critică
  • capacitate de asociere

Instrucțiuni speciale

Să nu judecăm argumentele altora și să profităm din situațiile controversate.

Trainerul va verifica cunoștințele dobândite de cursanți despre economia circulară folosind quiz-ul din linkul de mai jos:

https://www.natgeokids.com/uk/discover/science/general-science/all-about-the-circular-economy/

ro_RORomână